Copiii trebuie obisnuiti cu periajul dentar inca de la aparitia primilor dinti, specialistii germani recomandand parintilor sa foloseasca periute de dinti speciale pentru bebelusi pentru a accepta mai usor folosirea acestora, conform agerpres.ro.
Copiii trebuie obisnuiti cu periajul dentar inca de la aparitia primilor dinti, specialistii germani recomandand parintilor sa foloseasca periute de dinti speciale pentru bebelusi pentru a accepta mai usor folosirea acestora, conform agerpres.ro.
S-a vorbit multe despre noul Contract dintre CNAS si Medicii de Familie, care aduce o veste buna pentru pacienti, si anume nu mai exista limitare pentru emiterea retetelor si biletelor de trimitere pentru pacientii care depasesc 20 de consultati pe zi si se specifica ca pacientul poate primi “la cerere” documente precum Avize medicale, adeverinte, […]
Copiii care provin din familii in care exista violenta fizica, in care unul din membrii familiei sufera o anumita trauma vor avea “urme” chiar in ADN, sustin cercetatorii de la Universitatea de Medicina Tulane intr-un studiu publicat in revista de specialitate “Pediatrics”. Cercetatorii sustin ca astfel de copii vor avea afectati telomerii din ADN. Conform […]
Cu totii avem momente cand amanam sa facem un anumit lucru de nenumarate ori. Fie ca trebuie sa scriem un raport la serviciu sau pur si simplu sa facem curatenie in casa, pe toti ne loveste periodic ceea ce specialistii numesc procrastinare. In limbajul popular procrastinarea nu este altceva decat amanarea unei activitati sperand, bineinteles, […]
In cadrul unei ample evaluari a riscurilor la care sunt expusi elevii de liceu, “Youth Risk Behavior Surveillance – United States 2013” publicat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) a fost analizat gradul de expunere a adolescentilor la sase pericole centrale: comportament violent cu urmari fizice, fumat, consum de alcool si droguri, riscul […]
Activitatea fizica poate scadea riscul bolilor cronice, precum diabetul sau obezitatea, atunci cand este relationata cu impactul pe care il are in diversitatea florei intestinale. Aceasta varietate a fost asociata cu un risc mai scazut de obezitate, prin urmare si cu bolile asociate precum boli cardiovasculare sau diabet.
Parintii autoritari au un risc mult mai mare sa aiba copii care sa consume alcool, droguri sau sa fumeze. Relatia dintre un parinte autoritar si copiii sai este considerata de specialisti motivul pentru care adolescentii incep sa consume alcool si chiar droguri.
Programul de recoltare gratuita de sange placentar, sustinut de Societatea Romana de Neurologie Pediatrica se adreseaza oricarei mamici care are un prim copil diagnosticat cu una din indicatiile standard de utilizare a celulelor stem. Mamele pot beneficia de recoltarea gratuita de sange placentar si daca prezinta un risc de nastere prematura sau daca scorul copilului […]
In fiecare zi, 800 de femei la nivel mondial mor din cauza complicatiilor in timpul sarcinii sau la nastere, conform statisticilor prezentate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Hemoragiile puternice in aceste cazuri sunt principalele cazuri in cresterea ratei mortalitatii si morbiditatii, dar si a dizabilitatilor pe termen lung.
Persoanele care fac miscare fizica in mod regulat au un corp mai sanatos dar si mai frumos. Specialistii considera ca miscarea fizica ne ajuta sa avem o piele mai frumoasa, chiar si dupa varsta de 40 de ani. Semnele imbatranirii sunt mai vizibile la persoanele sedentare decat la cele care fac miscare sau practica un […]
Saptamana Sanatatii Barbatilor este marcata in fiecare an in perioada 9 -15 iunie 2014, prilej cu care specialistii de la Centers for Disease Control and Prevention (CDC) ofera cateva principii de baza ale unui stil de viata sanatos. In acelasi timp, recomanda vizitele regulate la medic pentru depistarea din timp a afectiunilor.
Mai mult de doua ore pe zi de activitati, in afara pregatirii lectiilor, care nu implica miscare fizica ii expun pe copii riscului de a dezvolta afectiuni inca de mici. Specialistii considera ca miscarea fizica si activitatile sportive sunt esentiale pentru o dezvolatare corecta si sanatoasa a copilului.
Femeile cu varsta intre 25 si 64 de ani se pot testa gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin prin Programul national gratuit de depistare precoce a acestei afectiuni. Programul este dezvoltat de ministerul Sanatatii si beneficiaza de un buget de peste 13.000.000 lei.
Un numar tot mai mare de tinere sub varsta de 20 de ani ajung sa fie mame, cele mai multe printr-o sarcina nedorita. Statisticile arata ca, in Romania, 10% din nasteri sunt asociate cu tinerele sub 20 de ani. Un studiu sociologic publicat in revista de specialitate “American Sociological Review” arata ca o tanara este […]
Pacientii care fac dializa beneficiaza de gratuitate atat in centrele de stat, cat si in cele private deoarece tratamentul pentru dializa este decontat in totalitate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). Un bolnav care urmeaza un tratament de dializa poate sa aleaga centrul in care va urma tratamentul, in functie de proximitatea de […]