Drepturile pacientilor

„Fii un pacient activ!”

Oamenii trebuie sa fie informati cu privire la drepturile lor in calitate de pacienti, iar personalul medical cu privire la importantei cunoasterii drepturilor pacientilor. Pentru ca acel lucru sa se intmple cat mai  eficient, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania lanseaza Campania „Fii un Pacient Activ”, care se bucura de sprijinul  Centrului European al Consumatorilor […]

 

Pacientii romani pot beneficia de tratamente in strainatate

Romanii care au nevoie de tratamente si  interventii chirurgicale in strainatate, pot sa beneficieze in continuare de acest drept, conform regulamentului european.

 

Primele carduri de sanatate, distribuite la sfarsitul saptamanii

Peste doua zile, mai exact la sfarsitul acestei saptamani, vor sosi primele carduri de sanatate prin posta.

 

Ministerul Sanatatii a aprobat dosarele de tratament in strainatate

Pacientii cu boli grave si cei care necesita interventii chirurgicale complicate, care nu se pot realiza la noi in tara, au acum alte sperante.

 

Mai putina birocratie pentru pacienti

Odata cu implementarea cardului national de sanatate, pacientii vor avea mai multa transparenta din partea sistemului public.

 

Din 20 septembrie vom primi prin posta cardul de sanatate

Cardurile nationale de sanatate vor fi distribuite prin Posta Romana incepand cu data de 20 septembrie. 12,5 milioane de carduri vor fi distribuite pana la finalul lunii octombrie, in urma acordului semnat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si Posta Romana.

 

A fost lansat Ghidul pacientului spre sanatate

Ghidul pacientului spre sanatate este un volum despre drepturile si obligatiile pacientului, lansat luna aceasta in Zalau. Ghidul a fost posibil printr-un proiect initiat de Consiliul Judetean Salaj in colaborare cu institutii medicale din Salaj.

 

Asistenta psihologica si sociala gratuita pentru bolnavii de tuberculoza

Bolnavii de tuberculoza internati pot beneficia de asistenta psihologica si sociala gratuita, asigurata de asistenti sociali si psihologi. Aceste servicii sunt disponibile pentru bolnavii internati la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucuresti, Spitalul de Pneumoftiziologie “Leordeni” din judetul Arges, Spitalul de Pneumoftiziologie “Bisericani” din judetul Neamț si Spitalul de Pneumoftiziologie “Nicolae Rusdea” din Baia […]

 

Ce pacienti beneficiaza de internare fara bilet de internare

Pacientii pot fi internati fara bilet de internare in cazul unei nasteri, a unei urgente medico-chirurgicale sau daca sufera de o boala cu potential endemo-epidemic, care necesita izolare si tratament.De asemenea, fara bilet de internare se fac spitalizarile de o zi daca sunt acordate servicii de chimioterapie, radioterapie si administrare de medicamente pentru care este […]

 

Cand va puteti prezenta la specialist fara bilet de trimitere

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) va informeaza in ce cazuri va puteti prezenta direct la medicul specialist fara bilet de trimitere de la medicul de familie.

 

Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca este acordata pentru cel mult 183 de zile

Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca poate fi acordata pentru un interval temporal de cel mult 183 de zile, in decursul unui an, a precizat CASMB, in conformitate cu prevederile OUG 158 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate cu modificarile si completarile ulterioare.

 

Drepturile pacientilor care calatoresc folosind cardul european de sanatate sau asigurari private

Orice persoana asigurata are dreptul la cardul european de sanatate, pe baza caruia poate primi asistenta medicala in Uniunea Europeana. Pentru a obtine cardul european de sanatate, trebuie sa completati o cerere la Casa de Asigurari de Sanatate la care sa atasati o copie dupa cartea de identitate sau certificat de nastere pentru minorii sub […]

 

Mamele ar putea obtine venituri suplimentare pe langa indemnizatia de crestere copil

Peste 12.000 de mame care ar fi trebuit sa restuite o parte din indemnizatia de crestere a copilului vor fi amnistiate fiscal, conform declaratiilor ministrului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Rovana Plumb.

 

Ministerul Sanatatii: Contributiile la Sanatate nu vor fi majorate

Nicolae Banicioiu, ministrul Sanatatii, a precizat ca nu va exista o majorare a contributiilor la Sanatate in acest an sau in anii urmatori. Acesta a confirmat ca ministerul Sanatatii nu a discutat cu Fondul Monetar International sau cu alte organisme internationale in vederea unei cresteri a contributiilor la Sanatate.

 

Servicii gratuite la CFR calatori pentru persoanele cu dizabilitati

Persoanele cu dizabilitati pot solicita anumite servicii pe care CFR calatori le ofera gratuit pentru anumite statii si tipuri de trenuri. Astfel persoanele cu mobilitate redusa pot solicita asistenta in statiile de plecare, de destinatie sau in cele de schimbare a trenurilor.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.