Vaccinuri ADULTI

Adultii pot avea un risc crescut de imbolnavire datorat varstei, muncilor pe care le indeplinesc, stilului de viata pe care il adopta sau starii de sanatate.

In plus, nu toate vaccinurile acorda imunizarea pe viata, ceea ce inseamna ca unele vaccinuri administrate cu ani in urma, nu mai asigura o protectie completa si, in anumite cazuri, este posibil sa-si fi pierdut cu totul eficienta.

Toti adultii au nevoie de imunizare prin vaccinare pentru a preveni si a impiedica raspandirea unor boli contagioase grave ce pot avea ca rezultat deteriorarea sanatatii, pierderea locului de munca, plati ridicate pentru tratamente si imposibilitatea de a se mai ingriji de restul familiei. Daca acestea sunt consecinte carora li se poate face totusi fata, cea mai grava dintre toate este ca bolile cornice la adulti si complicatiile lor pot provoca chiar moartea.

Sexul neprotejat, cu atat mai mult cand este practicat cu mai multi parteneri, implica expunerea la boli contagioase grave cum sunt Hepatita B si HPV, cu implicatii si complicatii serioase. Gradul de infectiozitate este foarte mare, simptomele nu sunt intotdeauna evidente, ceea ce inseamna ca gradul de transmitere este si el crescut.

Tatuajele, piercing-urile, manichiura, pedichiura, folosirea ustensilelor nesterilizate pentru tuns si barbierit trebuiesc tratate cu precautie. Acele, foarfecele, briciul, aparatul de tuns etc. se pot contamina si pot transmite boli infectioase. Cei care folosesc aceste servicii trebuie sa discute cu medicul de familie intervalul de testare si/sau schema de vaccinare corespunzatoare.

Mult mai strict reglementate sunt interventiile stomatologice, micro-chirurgia si alte interventii care au loc in cabinete ambulatorii. Ca beneficiari ai acestor servicii, e bine sa fim atenti la instrumentarul folosit.

Ritualurile care implica contactul oral cu obiecte potential contaminate pot conduce la propagarea bolilor cu transmitere prin saliva.

Cadrele medicale, asistentii sociali, profesorii si orice persoana cu o profesie care implica contactul cu un numar mare de oameni sunt categorii expuse bolilor contagioase. Acestia trebuie sa isi stabileasca schema de preventie impreuna cu medicul de familie.

Persoanele care sufera de boli cronice trebuie sa se fereasca de probleme suplimentare de sanatate, mai ales de boli infectioase virulente. Astfel incat se recomanda o preventie cat mai riguroasa prin vaccinare. O boala infectioasa suprapusa peste probleme cronice poate sa conduca la complicatii serioase, care sa necesite internarea, putand sa puna in pericol chiar viata pacientului.

Este important ca persoanele cu boli cronice sa discute cu medicul de familie schema de vaccinare optima.

De asemenea, odata cu imbatranirea sistemul imunitar slabeste si nu mai poate face fata intotdeauna virusurilor si bacteriilor, lasandu-ne expusi bolilor.

 

 

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

3 de intrebari si raspunsuri

  • Maria B. spune:

    Urmeaza sa merg in Elvetia unde nepoata mea va naste curand un copil. Ce vaccin ar trebui sa fac pentru siguranta copilului. Nepoata imi spune sa fac vaccinul contra tusei convulsive. Unde as putea sa fac acest vaccin si daca este intradevar nevoie sa-l fac. Am 66 de ani si stau f bine cu imunitatea.

  • elena moroșan larionescu spune:

    Bună ziua! Am vârsta de 45 de ani și vă rog să-mi recomandați ce vaccinuri ar trebui să-mi fac, fără însă a abuza. Imunitatea mea e destul de ridicată, dar aș vrea să știu: dacă optez pentru vaccinul hepatic B este necesar să mai fac vaccinul hepatic A? Vă mulțumesc!

    • Dr. Sandra Alexiu spune:

      Sunt virusuri complet diferite. Le puteti face pe amandoua.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.