Studiu: Nucile produc schimbari benefice asupra microflorei intestinale

Includerea nucilor in alimentatie poate contribui pozitiv la modificarea structurii microflorei intestinale, fapt ce sugereaza o noua modalitate prin care aceste fructe pot contribui la imbunatatirea sanatatii.

”Nucile au fost numite ‘superalimente’ datorita faptului ca sunt bogate in acizi grasi omega-3, acid alfa-linoleic si fibre si pentru ca detin una dintre cele mai importante concentratii de antioxidanti”, noteaza doctor Lauri Byerley, profesor asociat in cadrul catedrei de fiziologie de la Facultatea de Medicina New Orleans, Louisiana, potrivit MedicalXPre care citeaza un studiu realizat recent in Statele Unite.

”Schimbarile benefice asupra microflorei intestinale ar putea fi un beneficiu suplimentar al nucilor”, a mai adaugat  autorul principal al studiului

Oamenii de stiinta au experimentat pe doua grupuri de soareci, unul dintre acestea primind nuci in cadrul dietei.

Apoi, au fost masurate tipurile si numarul de bacterii intestinale sanatoase din zona inferioara a colonului si au fost comparate rezultatele obtinute. Astfel, cercetatorii au descoperit ca in cazul soarecilor care au primit nuci numarul si tipurile de bacterii suferisera modificari, acest lucru fiind observat si in ceea ce priveste capacitatea operationala a acestora, scrie si Agerpres.

In urma consumului de nuci de catre soarecii de laborator, cercetatorii au raportat o crestere semnificativa a numarului de bacterii benefice, precum Lactobacillus.

 „Am descoperit ca prezenta nucilor in dieta a crescut diversitatea bacteriilor prezente in intestine”, a subliniat Byerley. Aceasta a mentiona  ca unele cercetari „au asociat diversitatea redusa a bacteriilor (din intestine — n.r.) cu obezitatea si alte afectiuni precum boala inflamatorie intestinala”

”Nucile au contribuit la cresterea efectivelor mai multor bacterii, precum Lactobacillus, asociata in mod obisnuit cu probioticele, ceea ce sugereaza faptul ca nucile pot actiona ca un prebiotic”, a explicat cercetatoarea conform sursei mentionate.

Prebioticele sunt ingrediente alimentare care promoveaza in mod selectiv numarul si activitatea bacteriilor benefice.

”Sanatatea tractului intestinal reprezinta un domeniu de cercetare emergent, iar cercetatorii descopera ca o diversitate cat mai mare a bacteriilor poate fi asociata cu rezultate mai bune in domeniul sanatatii”, a adaugat Byerley, citat de MedicalXPre.

Consumul de nuci a fost asociat anterior cu reducerea riscului de boli cardiovasculare, incetinirea ritmului de dezvoltare a tumorilor la animale si cu imbunatatirea sanatatii creierului.

Concluziile cercetarii au fost publicate in ”The Journal of Nutritional Biochemistry”.


Intrebarile adresate pe alte pagini ale site-ului decat cele de mai sus nu se transmit automat catre medici.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.