Studiu: Controlul greutatii ar putea fi mai eficient decat medicamentele in unele cazuri de diabet tip 2


Programele pentru controlul greutatii ar putea fi mai eficiente decat medicamentele in cazul unora dintre pacientii diagnosticati cu diabet de tipul 2, potrivit unui studiu citat de Press Association.

Conform cercetarii efectuate de oameni de stiinta de la Universitatea din Glasgow, persoanele cu diabet de tipul 2 care se inroleaza in programele accesibile ce vizeaza schimbarea stilului de viata au un risc mai mic de a avea nevoie, in timp, de medicamente mai puternice si, in plus, au sanse mai mari de a-si imbunatati nivelurile glicemiei, relateaza si Agerpres.

In cadrul studiului au fost monitorizate 1.500 de persoane cu diabet de tipul 2 care au participat la astfel de programe, iar rezultatele obtinute au fost comparate cu cele ale unor pacienti care nu urmat astfel de servicii.

Cercetatorii au descoperit ca pacientii care au luat parte la cursul de saisprezece saptamani de gestionare a greutatii nu au avut nevoie de medicamente mai puternice si au prezentat un risc cu jumatate mai mic de a inregistra o crestere a necesarului de insulina administrate.

Pacientii care au participat la programul pentru gestionarea greutatii ”Glasgow and Clyde Weight Management Service” au cantarit, in medie, cu 8 kilograme mai putin trei ani mai tarziu in comparatie cu cele care nu au urmat acest program si au pierdut, in medie, 1 kilogram in acelasi interval de timp.

[the_ad id=”14076″]Studiul, publicat in jurnalul Diabetes Obesity and Metabolism, a descoperit de asemenea ca pacientii care au reusit sa slabeasca cinci kilograme prezentau niveluri semnificativ mai reduse ale glicemiei chiar si dupa trei ani de la incheierea programului.

”O interventie de gestionare a greutatii adaptata vietii de zi cu zi in cazul pacientilor cu diabet poate diminua masa corporala pe termen mediu, poate duce la imbunatatirea controlului glicemiei cu mai putine medicamente.”, au notat autorii studiului conform surselor mentionate.

„Acesta este primul studiu desfasurat in lumea reala care demonstreaza ca programele de gestionare a greutatii prin modificarea stilului de viata pe care le asiguram in cadrul Serviciului National de Sanatate (NHS) pot avea un efect clinic semnificativ, de lunga durata, asupra diabetului de tip 2”, a declarat dr. Jennifer Logue, autoare principala a cercetarii.


Intrebarile adresate pe alte pagini ale site-ului decat cele de mai sus nu se transmit automat catre medici.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.