Obezitatea pediatrica – evaluare, tratament si preventie


Obezitatea copiilor a devenit o problema la nivel global, cu crestere alarmanta a incidentei si implicit a complicatiilor. De aceea, preventia este esentiala. Despre metodele de evaluare, tratament si preventie a obezitatii ne-a povestit dr. Oana Maria Capraru, medic specialist endocrinolog, doctor in medicina, de la RMN Diagnostica Brasov.

Anca Rusen

In cazul unui copil care are obezitatea foarte importanta este nevoia de constientizare la nivelul familiei dar si ingrijirea acestor copii de o echipa pluridisciplinara alcatuita din nutritionist, psihoterapeut, endocrinolog, pediatru.

Cum este definita si diagnosticata obezitatea?

Un rol important in aceasta evaluare o au si medicii de familie care ar trebui sa sesizeze de timpuriu modificari in greutatea copiilor si sa semnalizeze acest lucru. Pentru diagnostic se foloseste indicele de masa corporala (IMC) care reprezinta greutatea divizata la patratul inaltimii. Definim exces ponderal daca IMC este ≥percentila 85 dar < de percentila 95. Obezitatea se defineste daca IMC ≥ percentila 95. Aceste percentile sunt disponibile si pe site-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Obezitatea extrema se defineste in cazul unui IMC ≥ 35 kg/m2. Copiii cu un IMC ≥ 40 kg/m2 sunt considerati ca avand un risc crescut.

Este important ca in cazul acestor IMC ridicate, sa fie investigate posibile cauze de obezitate si de asemenea sa fie evaluate posibilele comorbiditati, boli asociate/ secundare greutatii crescute.

Obezitatea poate sa fie si determinata genetic de aceea in unele cazuri poate sa fie necesara evaluarea copiilor cu un debut precoce al obezitatii (mai devreme de 5 ani) si al celor care prezinta semne clinice de sindroame genetice asociate cu obezitate si apetit excesiv sau cu istoric familial de obezitate morbida.

Bolile asociate obezitatii care trebuie atent investigate/ diagnosticate si tratate
• Prediabetul si diabetul zaharat
• Dislipidemiile, hipercolesterolemiile sau hipertrigliceridemiile, cu respectarea intervalelor de referinta adaptate copiilor, in functie de varsta
• Pre-hipertensiunea si hipertensiunea, de asemenea standardizate pentru copii
• Steatoza hepatica non-alcoolica sau “ficatul gras”
• Sindromul de ovare polichistice, a carui incidenta este in crestere si afecteaza mai mult adolescentele
• Sindromul de apnee in somn
• Bolile psihiatrice

Cum se previne obezitatea?

Este extrem de importanta promovarea unui stil de viata cat mai sanatos si incurajarea copilului la efectuarea activitatilor sportive.
• Incurajarea evitarii consumului de alimente cu continut caloric ridicat si sarace nutrivit – bauturi indulcite, bauturi cu fructe, fast food-ul, sau alimentele/bauturile cu adaus de zahar, siropurile, alimentele intens procesate cu adaus excesiv de sare precum si snacks-urile.
• Incurajarea consumului de fructe ca atare si nu a sucurilor de fructe care pot sa fie foarte dense caloric si sa aiba un exces de fructoza.
• Reducerea portiilor este de asemenea un prim pas in reducerea aportului caloric.
• Reducerea aportului de grasimi saturate pentru toti copiii prin monitorizarea atenta a etichetelor produselor alimentare.
• Cresterea aportului de fibre, fructe si legume de preferabil proaspete.
• Evitarea “rontaielilor” intre mese.
• Incurajarea activitatii fizice zilnice minim 20 minute, dar optim 60 minute de activitate intensa, cel putin 5 zile pe saptamana.

Un rol important il are de asemenea promovarea igienii somnului la copii si adolescenti. Un somn neodihnitor sau dormitul la ore foarte tarzii poate sa induca modificari la nivelul metabolismului si de asemenea s-a demonstrat ca deprivarea somnului altereaza comportamentele alimentare, inducand un consum crescut de alimente bogate caloric sarace nutritiv.

Astazi, asistam la o dezvoltare accelerata a tehnologie dar acest lucru este in dezavantajul copiilor expusi prea mult timp la ecranele calculatoarelor/ tabletelor sau altor gadget-uri. De aceea parintii trebuie sa reduca acest timp petrecut in fata ecranelor si sa incurajeze cat pot de mult activitatea fizica.

Exista de asemenea o legatura intre lipsa alaptarii si dezvoltarea obezitatii. Majoritatea studiilor recomanda alaptare deoarece beneficiile sunt foarte mari si de asemenea incidenta obezitatii este mult mai scazuta la copiii alaptati.

Cum se trateaza obezitatea?

De departe cea mai frecventa cauza de obezitate este excesul caloric. Evident ca trebuie excluse si alte cauze de obezitate (sindromica/ genetica sau endocrina) dar frecventa lor este foarte redusa. In general sunt anumite simptome clinice care sugereaza un deficit hormonal, un simptom important fiind stagnarea staturala a acestor copii. In general, copiii cu obezitate nu ar trebui sa aiba deficite de crestere.
Avand in vedere aceste aspecte, prima strategie terpeutica este adoptarea unui stil de viata sanatos cu modificari de conduita alimentara sugerate mai sus.

Tratamentul farmacologic

Interventiile farmacologice la copii sunt destul de limitate, unele grevate de efecte adverse. Se poate apela la terapii medicametoase doar dupa adoptarea unui stil de viata sanatos, cu modificarea regimului alimentar, care a esuat in a da rezultate dupa cel putin 6 luni. Nu se administreaza medicamente de obezitate copiilor sub 16 ani care sunt doar cu exces ponderal fara comorbiditati/ boli asociate.
Daca se opteaza pentru acest tratament medicamentos, el se va administra in paralel cu promovarea stilului de alimentatie sanatoasa.
Daca pacientul nu a pierdut mai mult de 4% din IMC dupa 12 saptamani de tratament cu doza maxima, se opreste tratamentul farmacologic deoarece riscurile pot depasi beneficiile.

Chirurgia bariatrica

Utilizarea acestei strategii terapeutice este intotdeauna ultima strategie abordata. Se poate aplica doar in cazuri atent selectionate, pe baza anumitor criterii:
• Copilul trebuie sa aiba un IMC ≥40 kg/m2 sau ≥35 kg/m2 cu comorbiditati severe.
• Obezitatea extrema si comorbiditatile severe persista in ciuda compliantei la un stil de viata sanatos cu sau fara tratament medicamentos.
• Evaluarea psihologica este obligatorie la acesti copiii, pentru a intelege complexitatea bolii si a consecintelor acesteia precum si a interventiei chirurgicale. Aceasta evaluare trebuie sa confirme o stabilitate a mediului familial si sa excluda o patologie psihiatrica subiacenta.
• Pacientul trebuie sa demonstreze o capacitate de aderare la principiile de alimentatie sanatoasa si activitate fizica.
• Accesul la un centru specializat de chirurgie bariatrica este obligatoriu, precum si existenta unei echipe pluridisciplinare care sa monitorizeze atent acesti copii pre- dar mai ales post-operator.

Chirurgia bariatrica nu este indicata in urmatoarele situatii:

• Copii, adolescenti prepubertari.
• Adolescente insarcinate sau care planifica o sarcina in urmatorii 2 ani de la interventie.
• Orice copil care nu demonstreaza o capacitate de a adera la un stil de viata sanatos.
• Orice copil care are probleme psihiatrice netratate, consum de substante ilicite, tulburari alimentare.

Astfel, obezitatea pediatrica ramane in continuare o problema de sanatate publica ce are consecinte pe termen lung, in viata de adult si a carei abordare este complexa si de lunga durata.

Articolul este realizat cu sprijinul dr. Oana Maria Capraru, medic specialist endocrinolog, doctor in medicina, RMN Diagnostica Brasov.

 

 


Intrebarile adresate pe alte pagini ale site-ului decat cele de mai sus nu se transmit automat catre medici.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.