Proiect: Deschideti scolile speciale

copil la scoalaCentrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) lanseaza astazi Proiectul DESCHIDETI SCOLILE SPECIALE – Pasi catre echitate in educatie (No Child Kept Apart – Steps toward Equity in Education), proiect finantat de Fundatia pentru o Societate Deschisa – Initiativa pentru Drepturile Omului.

In contextul in care prima cercetare nationala privind sistemul de educatie speciala din Romania, elaborat de CEDCD in 2015 a dezvaluit faptul ca peste 30.000 de copii cu dizabilitati, copii romi si copii din medii defavorizate sunt izolati in scoli speciale, iar aproximativ 18.000 sunt nescolarizati.

In contextul in care absenta serviciilor de reabilitare, interventie timpurie si calitatea serviciilor educationale oferite in scolile speciale sunt mult sub standardul decentei.

In contextul in care profesorii din scolile de speciale si scolile de masa nu beneficiaza de pregatire adecvata, materiale didactice adaptate, tehnologii asistive si curriculum flexibil.

In conditiile in care abuzurile si diferitele tipuri de contentionari sunt inca folosite in scolile speciale.

In contextul in care statul cheltuieste peste 100 milioane euro pe un sistem de educatie speciala, care produce in proportie de 96% asistati sociali.

In conditiile in care autoritatile prezinta date si situatii false despre situatia educatiei copiilor cu dizabilitati catre forurile internationale.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati continua demersurile pentru promovarea dreptului la educatie incluziva al tuturor copiilor.

Astfel, in cadrul Proiectului DESCHIDETI SCOLILE SPECIALE — Pasi catre echitate in educatie (No Child Kept Apart — Steps toward Equity in Education) vom dezvolta urmatoarele directii de actiune:

Crearea primei platforme online de advocacy si promovare a educatiei incluzive: www.educatieincluziva.info

Coagularea Aliantei pentru Educatie Incluziva: www.educatieincluziva.info

Un set de linii directoare pentru desegregare in educatie si propunerea modelului de educatie incluziva — ‘mediul minim restrictiv’, pe baza informatiilor colectate de la profesorii din sistem

O serie de raportari catre Comitetul de pe langa Conventia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati pe marginea situatiei copiilor cu dizabilitati izolati in scoli speciale

O platforma de evaluare a satisfactiei parintilor de copii cu dizabilitati fata de scolile speciale

Consiliere si reprezentare in instanta in cazurile de abuzuri si discriminare a copiilor cu dizabilitati in scoli

O campanie nationala de promovare a educatiei incluzive.

Proiectul se deruleaza pe o perioada de 12 luni si beneficiaza de sprijinul unor experti in educatie, drepturile omului, comunicare si juristi.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.