Dr. Daniela Stefanescu: 7 mituri false despre vaccinare

Cu ocazia conferintei de presa organizate de Societatea Nationala de Medicina Familiei pentru a da startul activitatilor organizate cu prilejul Saptamanii Internationale a Vaccinarii, dr. Daniela Stefanescu a explicat 7 dintre cele mai comune mituri false despre vaccinare, care determina parintii sa refuze vacciarea copiilor.

Vaccinurile determina reactii adverse periculoase

Fals, in majoritatea cazurilor reactiile adverse postvaccinare sunt minime sau nu apar. Aceasta perceptie este determinata de proliferarea unor mesaje gresite si deformate prin mass-media, care conduc la dezinformarea pacientului, de profesionistii din domeniul medical care nu stiu sa le explice corect pacientilor acest subiect, dar si de faptul ca anumite coincidente medicale nefericite sunt transformate in etaloane de raportare, a subliniat dr. Stefanescu.

Bolile infectioase au disparut inainte de aparitia vaccinurilor

Fals, in realitate este vorba despre faptul ca progresele medicale si sporirea masurilor de igiena au limitat expunerea la factorii de risc determinanti.

Este mai bine sa faci boala, decat sa te vaccinezi

Fals, deoarece boli precum poliomielita, otita si meningita pot determina sechele grave si definitive, in timp ce reactiile adverse ale vaccinurilor sunt rare si nesemnificative. De asemenea, sunt foarte rare datile in care bolile care necesita vaccin nu determina sechele.

Copiii alaptati natural nu au nevoie de vaccinuri

Fals, aceasta perceptie este valabila doar in cazul in care mama a fost vaccinata pentru respectivele boli si are anticorpi pe care ii poate transmite sugarului si doar pana la varsta de 6 luni a bebelusului. Dupa aceasta varsta, cantitatea de anticorpi transmisa de mama nu mai este necesara, motiv pentru care vaccinarea copilului este esentiala.

Vaccinarea cauzeaza multe efecte secundare grave

Fals, vaccinurile determina efecte secundare locale si cu consecinte foarte mici.

Vaccinarea poate cauza autism

Fals, este o confuzie legata de publicarea unui studiu realizat pe 12 copii, pentru determinarea legaturii dintre autism si vaccinare, insa care a fost declarant irelevant, din cauza nerespectarii rigorilor unei cercetari.

Vaccinurile determina o hiperstimulare a sistemului imunitar

Fals, fiecare vaccin activeaza anticorpii corespunzatori bolii pe care urmareste sa o trateze. In plus, fiecare persoana are 10 miliarde de anticorpi diferiti, asadar nu poate fi vorba despre o hiperstimulare a sistemului imunitar, subliniaza dr. Daniela Stefanescu.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.