Studiu despre vaccinarea gravidelor contra tusei convulsive

Vaccinarea gravidelor contra tusei convulsive ar putea preveni 9 din 10 cazuri la sugari, sugereaza un studiu realizat recent in Statele Unite, citat de Reuters.

In cadrul studiului, oamenii de stiinta au analizat date prelevate de la 251 de bebelusi care au dezvoltat tuse convulsiva inainte de implinirea varstei de doua luni si de la un grup de control format din 537 de copii mici care nu au avut pertussis.

Prin administrarea vaccinului pentru tetanus, difterie si pertussis (TdaP) gravidelor aflate in al treilea trimestru al sarcinii pot fi prevenite circa 78 de cazuri de tuse convulsiva la bebelusi la fiecare 100 de femei imunizate, au notat cercetatorii, potrivit Agerpres.

In cazul femeilor care au fost vaccinate in al doilea trimestru de sarcina vaccinul a avut o eficacitate de 64%.
Cand femeile au fost imunizate in orice moment al sarcinii, eficacitatea a fost de 51%.

In urma analizarii cazurilor severe, care au necesitat spitalizare, cercetatorii au concluzionat ca rata de eficacitate a vaccinului a fost de 90%.

”Evaluarea noastra se adauga numarului din ce in ce mai mare de dovezi care atesta ca imunizarea efectuata in timpul sarcinii este eficienta pentru protejarea nou-nascutilor impotriva tusei convulsive in primele luni de viata — o perioada in care sugarii au un risc mai mare de a dezvolta infectii severe sau mortale cu pertussis”, a declarat Tami Skoff din cadrul Centrului de Control si Prevenire a Bolilor (CDC) din Atlanta, potrivit surselor mentionate.

Mai multe informatii despre tusea convulsiva oferite de medicii de familie, VEZI AICI.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

 
Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2017 Edumedical
 

Primeste pe mail recomandari medicale, informatii de ultima ora, stiri si articole.

 

Aboneaza-te!