Timisoara: Ecografii de san gratuite, la patul pacientelor internate

Campanie in premiera nationala la Spitalul Victor Babes Timisoara. Radiologii vor realiza ecografii de san gratuite, la patul pacientelor internate in unitatea sanitara.

Specialistii in imagistica ai Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara vor demara o campanie de realizare de ecografii gratuite pacientelor internate in unitatea sanitara, potrivit unui comunicat al unitatii medicale.

Pana la sfarsitul lunii septembrie, radiologii vor merge la patul pacientelor pentru a efectua investigatiile. In fiecare an, in Romania, aproape 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de san. Boala depistata in stadiul incipient poate fi tratata, iar pacienta complet vindecata.

“Din pacate, cancerul de san continua sa fie a doua cauza de mortalitate in bolile neoplazice. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, e depistat intr-un stadiu avansat al bolii. Cu ajutorul ecografului, care este unul ultraperformant, reusim sa identificam modificarile aparute la nivelul tesutului mamar atunci cand cancerul este intr-un stadiu incipient si, astfel, dam posibilitatea chirurgilor si oncologilor sa actioneze din timp. Rata de supravietuire in asemenea cazuri este de peste 95 la suta. Cu alte cuvinte, depistarea cancerului intr-o forma incipienta se concretizeaza intr-o reducere a mortalitatii, dar ofera si optiuni de tratament multiple”, a declarat S.L dr. Diana Manolescu – director medical Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Pentru ca nu toate pacientele internate in unitatea sanitara se pot deplasa pana in Centrul de Radiologie si Imagistica din cadrul spitalului, medicii vor merge in fiecare salon, la patul bolnavelor, si vor efectua acolo ecografia de san.

Investigatia dureaza doar cateva minute, nu este iradianta si nici dureroasa pentru pacienta. Ecografia foloseste ultrasunete pentru a realiza o imagine a glandei mamare, facand posibila astfel depistarea nodulilor. In cazul in care sunt observate modificari ale structurii tesutului mamar sau suspiciuni, tot in cadrul spitalului pot fi facute mamografii, RMN de san si biopsie mamara pentru confirmarea diagnosticului reusindu-se astfel stabilirea unui diagnostic de certitudine.

“Asemenea campanii de preventie ar trebui sa fie ceva obisnuit. Sa intre in rutina pacientelor cu varsta de peste 40 de ani. Dupa aceasta varsta, controalele profilactice periodice sunt necesare a fi facute anual sau cel mult la doi ani. Din pacate, numarul femeilor care se prezinta la medic pentru asemenea investigatii periodice este destul de mic, si asta in conditiile in care in ultimii ani asistam, din pacate, la o crestere a incidentei cazurilor de cancer de san”, a mai precizat S.L dr. Diana Manolescu – director medical Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

La nivel mondial, in fiecare an sunt depistate peste 1,5 milioane de cazuri noi de cancer mamar. Mai bine de jumatate de milion de femei sunt ucise de aceasta boala care, depistata la timp, are o rata de supravietuire de peste 95 la suta.

Etichete: ecografii de san, ecografii de san gratuite, cancerul mamar, spitalul victor babes timisoara

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.