Tataru, despre medicamentul Euthyrox: Distribuitorii prefera sa mearga in tari unde sunt preturi mai mari

In legatura cu discontinuitatea in aprovizionarea farmaciilor cu medicamentul Euthyrox, pentru bolnavii cu afectiuni tiroidiene, ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, spune ca distribuitorii prefera sa mearga in alte tari, unde medicamentul costa mai mult, precizand ca ar putea fi luata in calcul o crestere a pretului.

“Din informatiile noastre, pe care le avem in acest moment, sunt cantitatile necesare. Noi ramane sa verificam in farmacii, dar ramane sa verificam si distribuitorii. In conditiile in care unii opteaza pentru politica de pret, cresterea preturilor, in conditiile in care la noi platesc 7 lei si in alte tari platesc 12 euro, acei distribuitori prefera sa mearga in partea cealalta. Mai este si partea in care, sa spunem, de grija sau de temere, mai luam si mai facem si cate un depozit acasa”, a afirmat ministrul Sanatatii, conform Agerpres.

Nelu Tataru a adaugat ca saptamana trecuta a fost aprobata o autorizatie de import paralel, data de Comisia de Endocrinologie.

Intrebat de ce nu se regaseste, totusi, daca a fost importata aceeasi cantitate, Nelu Tataru a explicat ca firma producatoare nu aduce direct in farmacii, ci prin distribuitori, iar acei distribuitori trebuie sa ajunga la farmacii.

“Politica de pret este cea care face… Noi avem in acest moment autorizatia de import paralel, in care sa marim cantitatile, dar gandim si la o crestere a pretului, fiindca, din discutiile cu asociatiile de pacienti, vor chiar si la un pret mai ridicat, dar numai sa-l gaseasca”, a mai spus Nelu Tataru, potrivit sursei citate.

Etichete: euthyrox, euthyrox in farmacii, medicament tiroida, tratament afectiuni endocrine

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.