Studiu: Sindromul Oboselii Cronice, diagnosticat prin test de sange

O echipa de cercetatori de la universitatea americana Stanford a identificat biomarkerii asociati cu Sindromului Oboselii Cronice, iar acest fapt ar putea duce la diagnosticarea acestei afectiuni printr-un test de sange.

Potrivit Xinhua, in cadrul studiului realizat de Facultatea de Medicina a Universitatii Standford si publicat la 31 iulie in revista stiintifica Proceedings of the National Academy of Sciences, au fost analizate probe de sange de la 192 de pacienti si 392 de persoane sanatoase cu varsta medie de 50 de ani. Pacientii inclusi in studiu au manifestat simptome pe o durata de peste zece ani.

Rezultatele au indicat un nivel mai scazut al citokinelor, proteine ale sistemului imunitar cu rol in comunicarea intracelulara, la pacientii cu forme usoare de oboseala cronica decat la persoanele sanatoase, dar mai ridicat la pacientii cu forme severe ale sindromului, relateaza si Agerpres.

In plus, dintre cele 51 de citokine masurate, concentratia a 17 dintre acestea arata severitatea bolii, dintre care 13 sunt pro-inflamatorii.

Rezultatele aduc dovezi ca factorul declansator al sindromului poate fi un proces inflamator.

Sindromul oboselii cronice provoaca, la unii pacienti, simptome asemanatoare gripei si bolilor inflamatorii, in timp ce la altii, simptomele pot fi cardiace, mintale, digestive, musculare, sensibilitatea ganglionilor limfatici si nu numai, spune Jose Montoya, profesor de boli infectioase la Stanford si autorul principal al studiului, conform surselor mentionate.

Oboseala cronica simptome:oboseala persistenta, durere de cap, cefalee, ganglioni limfatici mariti, lipsa de concentrare, dureri articulare, tulburari de somn, insomnie.

Cercetatorii spera ca descoperirile lor sa imbunatateasca tratamentul si diagnosticul bolii.

Etichete: sindromul oboselii cronice,  oboseala cronica simptome

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.