Studiu: Pacientii diagnosticati cu hipertensiune arteriala au risc dublu de deces din cauza Covid-19

Pacientii diagnosticati cu hipertensiune arteriala si spitalizati din cauza Covid-19 prezinta un risc dublu de deces in comparatie cu cei care nu sunt afectati de aceasta patologie, potrivit unui studiu publicat in revista medicala European Heart Journal, relateaza AFP.

”Este important pentru pacientii care sufera de hipertensiune sa constientizeze ca se confrunta cu un risc crescut de deces din cauza Covid-19”, a declarat unul dintre principalii autori ai studiului, Fei Li, cardiolog in cadrul spitalului Xijing de Xian (centrul Chinei), citat si de Agerpres.

Pacientii hipertensivi care au incetat sa-si ia tratamentul prezinta un risc inca si mai mare de deces din cauza noului coronavirus SARS-CoV-2 dupa spitalizare in comparatie cu cei care isi iau medicamentele, potrivit acestui studiu.

In cadrul acestei cercetari, oamenii de stiinta chinezi si irlandezi au examinat informatii provenite de la persoanele internate in perioada 5 februarie-15 martie la spitalul Huoshenshan din Wuhan (centrul Chinei).

Aproape 30% dintre persoanele internate, adica 850 de pacienti, sufereau de hipertensiune. Un procent de 4% dintre acestia au decedat, in comparatie cu 1,1% dintre pacientii care nu prezentau aceasta patologie.

Dupa ce rezultatele studiului au fost ajustate pentru a tine cont de diferentele de varsta, sex si starea de sanatate, cercetatorii au calculat ca riscul de deces din cauza noului coronavirus in cazul unui pacient hipertensiv internat in spital este de doua ori mai mare decat in cazul altor pacienti, mai transmis sursele citate.

”Le sugeram pacientilor sa nu sisteze sau sa modifice tratamentul obisnuit impotriva hipertensiunii daca acest lucru nu le-a fost recomandat de medic” au mai transmis autorii studiusui.

Etichete: riscuri hipertensiune arteriala, hipertensiune arteriala si covid-19, complicatii hta

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.