Studiu: 75% dintre romani cred ca dureaza prea mult pana cand un medicament nou ajunge la bolnavii de cancer din Romania

pastile-cancerPeste 5% dintre romani au fost diagnosticati cu cancer, la un moment dat, de-a lungul vietii, peste 21% au avut cel putin un membru din familia restransa bolnav, iar 45% considera ca diagnosticul de cancer duce la deces, potrivit unui studiu.

Potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Inovatie in Medicina, 21,1% dintre romani au avut cel putin un membru din familia restransa diagnosticat cu cancer si  numai 1% dintre romani considera ca autoritatile reprezinta principalul sprijin in cazul ar fi diagnosticati cu cancer.

75% dintre romani considera ca dureaza prea mult pana un medicament nou descoperit sa ajunga la pacientii cu cancer din Romania si 5, 2 % dintre respondenti au fost diagnosticati cu cancer, la un moment dat, de-a lungul vietii.
Principala temere legata de cancer este ca nu poate fi vindecat (26,6%), la care se adauga lipsa tratamentelor eficiente (7,4%), indisponibilitatea tratamentelor in Romania (7,1), lipsa banilor necesari pentru tratamente (5,8), plus teama de boala in sine, cu tot ce presupune ea (7,6%).

„Daca, in urma cu 30 de ani, diagnosticul de cancer era sinonim cu sfarsitul iminent, intr-un orizont de timp foarte limitat, acum lucrurile s-au schimbat esential. Multe forme de cancer sunt acum boli cronice, precum diabetul zaharat sau poliartrita reumatoida. 2 din 3 pacienti cu cancer diagnosticati in SUA traiesc la 5 ani de la primirea diagnosticului. Sunt descrise cazuri de supravietuiri de lunga durata, de peste 10 ani, la pacienti care au primit diagnosticul de melanom malign metastatic nerezecabil, dar care au avut sansa de a fi tratati cu terapii personalizate si cu imunoterapii”, a declarat dr. Marius Geanta, presedinte al Centrului pentru Inovatie in Medicina (InoMed), conform Mediafax.

Conform sursei citate, medicul a mai spus ca „in ciuda acestui progres remarcabil din punct de vedere stiintific, romanii inca asociaza intr-o proportie considerabila diagnosticul de cancer cu iminenta decesului, pe fondul unui acces redus la mijloacele moderne de preventie, screening, diagnostic si tratament, dar si pe fondul unui nivel redus de informare asupra evolutiilor spectaculoase din domeniul oncologiei, din ultimele decade”.

Datele pentru acest studiu au fost colectate in perioada 1-20 aprilie 2016, in cadrul cercetarii realizate de catre Centrul pentru Inovatie in Medicina (InoMed) si compania specializata in studii de piata IMAS.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.