Sportul poate avea efecte negative asupra dintilor


Este o certitudine faptul ca practicarea sportului aduce numeroase beneficii pentru sanatatea fizica a organismului si imbunatateste tonusul psihic prin eliberarea de endorfine. Medicul Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, sustine insa ca sportul sau mai corect spus, anumite obiceiuri legate de activitatea fizica au si efecte negative asupra sanatatii dentare.Anca Rusen

Efectele benefice ale sportului sunt insa de necontestat. Mai exact, numeroase studii arata ca persoanele care au un indice de masa corporala optim si care practica miscarea in mod regulat prezinta un risc cu 50 % mai scazut de aparitie a bolii parodontale. Chiar si cei mai putin perseverenti, care isi fac timp pentru sport doar de 3 ori pe saptamana, prezinta un risc cu 30% mai scazut de parodontoza decat sedentarii. Din pacate, riscurile nu lipsesc nici ele, cel mai cunoscut fiind de accidentare: fracturare a dintilor, ranire a buzei si gingiei.

Iata cele mai frecvente riscuri intalnite la persoanele care fac sport in mod regulat:

Demineralizarea smaltului din cauza bauturilor energizante

Practicarea sportului produce transpiratie excesiva si implicit, necesitatea de hidratare intensa si reechilibrare hidroelectrolitica, deoarece organismul incearca sa faca fata efortului. Acesta este motivul pentru care majoritatea celor care frecventeaza salile de fitness sau se antreneaza constant pentru sporturi de performanta consuma cantitati mari de bauturi energizante sau bauturi pentru sportivi.

Studiile arata ca dupa numai 5 zile de utilizare a acestor bauturi smaltul este demineralizat. Explicatia consta in faptul ca aceste lichide contin foarte multi acizi, care scot calciul din smalt, facandu-l mai poros, mai putin rezistent si favorizeaza astfel aparitia de carii dentare. In plus, consumul lor treptat, inghititura cu inghititura pe parcursul orelor de antrenament, expune dintii un timp si mai indelungat unei bai de acizi.

Cum putem fac sport si sa avem si dinti sanatosi?

Hidratarea este cel mai important pas pentru a ne pastra dintii sanatosi. Este recomandata alternarea bauturilor cu electroliti, care contin si multe substante de care organismul are nevoie, cu apa plata, care contine si ea minerale in mod natural si care va mai dilua acizii. O alternativa foarte buna este laptele de cocos, care nu contine aditivi si care are efect antiinflamator si de echilibrare. Nu in ultimul rand, o alimentatie care sa asigure in mod natural necesarul de vitamine, minerale, dar si substante energizante de care are nevoie organismul, va reduce necesarul de bauturi sportive.

Respiratia pe gura

Un alt efect negativ al practicarii sportului este acela ca, predominand respiratia pe gura, aceasta se usuca, iar saliva, care are rol protector, nu mai apara dintii de atacul acizilor si al bacteriilor. Mai exact, saliva joaca un rol vital in protejarea danturii deoarece dilueaza si curata resturile de pe suprafata dintilor, neutralizand acizii din cavitatea orala. In timpul efectuarii de exercitii fizice, atunci cand cantitatea de saliva este redusa, este favorizata aparitia cariei. Pentru a minimaliza riscurile este recomandata alternarea respiratiei pe gura cu cea nazala.

Cum se realizeaza preventia:

Din fericire, afectiunile dentare pot fi prevenite prin adoptarea unor reguli simple, dar care pot avea un impact dramatic asupra sanatatii orale. O igiena orala corespunzatoare, utilizarea pastelor de dinti speciale cu calciu, cu efect remineralizant, care sa protejeze smaltul dentar, o dieta echilibrata si, nu in ultimul rand, vizitele regulate la medicul stomatolog, pot reduce considerabil riscul de a dezvolta probleme dentare ca urmare a practicarii activitatii fizice.

Articolul este realizat cu sprijinul dr. Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.