Rata persoanelor cu handicap – 3,67%

Rata persoanelor cu handicapNumarul total al persoanelor cu handicap din Romania era, la 31 martie 2013, de 699.780, rata persoanelor cu handicap raportata la populatia tarii fiind de 3,67%, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.


Din totalul persoanelor cu handicap, 97,6% (683.007 persoane) se aflau in ingrijirea familiilor si/sau traiau independent (neinstitutionalizate) si 2,4% (16.773 persoane) se aflau in institutiile publice rezidentiale de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu handicap (institutionalizate), coordonate de MMFPSPV, prin Directia Protectia Persoanelor cu Handicap.

Regiunile de Nord-Vest, Sud-Muntenia si Vest inregistrau cele mai mari rate ale numarului persoanelor cu handicap raportate la 100 de locuitori.

Pe judete/municipii, numarul cel mai mare de persoane cu handicap se inregistra in municipiul Bucuresti (57.866 persoane) urmat de judetul Prahova (37.353 persoane), iar cel mai mic numar se inregistra in judetul Covasna (4.660 persoane).

Femeile reprezentau 53,88% din totalul persoanelor cu handicap, iar numarul persoanelor cu varsta de peste 50 ani reprezenta 65,70% din totalul persoanelor adulte cu handicap.

Din centralizarea datelor pe grupe de varsta a rezultat ca 64,25% erau persoane cu varste cuprinse intre 18-64 ani (410.377 persoane) si 35,75% aveau peste 65 ani (228.340 persoane), in total persoane adulte cu handicap.
Numarul persoanelor cu handicap grav reprezenta 33,43% din total (fata de 33,54% la 31 decembrie 2012), cele cu handicap accentuat 54,20% (fata de 54,10% la 31 decembrie 2012), iar cele cu handicap mediu si usor 12,37% (fata de 12,36%).

La finele lunii martie, numarul institutiilor publice de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu handicap era de 389 (fata de 398 la 31 decembrie 2012), dintre care 330 rezidentiale (fata de 336 la 31 decembrie 2012) si 59 nerezidentiale – de zi (fata de 62 la 31 decembrie 2012). O treime din institutiile rezidentiale sunt centre de ingrijire si asistenta, avand 6.136 de beneficiari, respectiv 36,59% din numarul total de 16.773 persoane aflate in institutiile rezidentiale. Un numar semnificativ de beneficiari exista si in cele 52 de centre de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica, respectiv 5.328 persoane.

Conform Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.