Proiect de lege privind cartea electronica de identitate: Cardul national de sanatate ar urma sa dispara

Ministerul de Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege privind cartea electronica de identitate (CEI), care va permite autentificarea online pentru a beneficia de diverse servicii electronice si ar asigura si functionalitatea cardului de sanatate, care si-ar inceta valabilitatea.

”Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind continutul de date al cartii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informatiilor referitoare la calitatea de asigurat in sistemul public al asigurarilor sociale de sanatate. Astfel, ‘functionalitatea’ de card de sanatate va fi asigurata de certificatul digital emis de MAI, inscris in cip. Cardul national de sanatate isi inceteaza valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronica de identitate”, se arata in document.

Potrivit proiectului de lege, persoanele care nu doresc CEI pot opta pentru carte de identitate simpla.
Conform sursei mentionate, cartile electronice ar urma sa fie produse de Imprimeria Nationala, care ulterior va stabili si costul. Deocamdata nu este stabilit momentul punerii in circulatie al primei CEI.

Initiatorii proiectului de lege arata ca acesta este in conformitate cu masurile prevazute in Programul de guvernare 2017-2020, implementarea acestuia fiind de natura sa faciliteze accesul cetatenilor la servicii electronice si sa contribuie la dezvoltarea conceptului de ‘administratie electronica’, avand drept consecinta corelarea si simplificarea procedurilor administrative.

Reglementarile propuse vizeaza asigurarea premiselor necesare punerii in circulatie a unui nou document de identificare — electronic — care sa asigure, cetatenilor, garantii suplimentare de securitate, iar institutiilor de drept public sau privat, certitudinea ca persoana care prezinta actul de identitate este titularul datelor de identificare inscrise pe respectivul document, relateaza Agerpres.

Cartea electronica de identitate va permite titularului autentificarea in sisteme informatice ale MAI, in sisteme informatice terte ale administratiei publice, precum si in alte sisteme informatice, stabilite prin hotarare a Guvernului, si utilizarea semnaturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, in conditiile Legii nr. 455 /2001 privind semnatura electronica.

Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educatie etc.), ceea ce va conduce la simplificarea interactiunii cu autoritatile publice, prin cresterea calitatii si accesibilitatii serviciilor publice, se mai arata in document.

Textul propus prevede posibilitatea obtinerii unei carti de identitate simple de catre persoanele care, din motive religioase sau de constiinta, refuza in mod expres obtinerea unei carti electronice de identitate. Optional, cartea de identitate simpla sau cartea electronica de identitate se poate elibera inainte de implinirea varstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre parinti.

De la data realizarii conditiilor tehnice pentru eliberarea cartii electronice de identitate, cartea de identitate simpla si cartea electronica de identitate se elibereaza: cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 0 si 14 ani; cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani; cu valabilitate de 10 ani, dupa implinirea varstei de 18 ani, se precizeaza in proiectul supus dezbaterii publice, mai relateaza Agerpres.

Potrivit documentului, cartea electronica de identitate contine date in format tiparit sau in format inscriptionat prin tehnici speciale, date in format electronic, precum si elemente de particularizare si de siguranta. In format electronic se inscriu: datele din formatul tiparit (numele si prenumele titularului, sexul, cetatenia, data si locul nasterii titularului, semnatura olografa a titularului, imaginea faciala, CNP-ul, adresa de domiciliu), cu exceptia semnaturii olografe a titularului; prenumele parintilor titularului; un certificat si, dupa caz, certificate calificate, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 455/2001; datele biometrice ale titularului, constand in imaginea faciala si, dupa caz, imaginile impresiunilor papilare a doua degete.

Punerea in circulatie a cartii electronice de identitate si a cartii de identitate simple se realizeaza, in mod esalonat, in termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei carti electronice de identitate sau a primei carti de identitate simple, pe masura asigurarii serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor cu suportul tehnic necesar.
Textul proiectului poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la sectiunea Transparenta decizionala, precum si la Centrul de Relatii cu Publicul al MAI, din Piata Revolutiei nr. 1 A, sector 1, Bucuresti.

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt asteptate pe adresa de e-mail: dgj_transparenta@mai.gov.ro, in termen de 10 zile, incepand cu ziua urmatoare postarii pe site-ul MAI.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

O intrebare

  • BEJAN DANIELA spune:

    NU SUNT DE ACORD CU BULETINUL SI CARDUL DE SANATATE.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.