Producatorii au dat asigurari ca vor redirectiona imunoglobulina spre Romania


Producatorii de imunoglobulina au dat asigurari reprezentantilor Ministerului Sanatatii ca vor incepe, din aceasta luna, procedurile pentru redirectionarea pe piata din Romania de pe celelalte piete europene a unor cantitati de medicament necesare in tratarea imunodeficientelor primare si a bolilor autoimune, informeaza MS intr-un comunicat.

Potrivit sursei mentionate, echipa de conducere a Ministerului Sanatatii s-a intalnit miercuri cu cele cinci mari companii producatoare de imunoglobulina umana, reunite in Asociatia producatorilor de plasma si produse plasmatice.

In cadrul discutiilor, producatorii de imunoglobulina au dat asigurari ca vor demara, incepand din aceasta luna, procedurile pentru redirectionarea pe piata din Romania, de pe celelalte piete europene, a unor cantitati de imunoglobulina necesare in tratarea imunodeficientelor primare si a bolilor autoimune.

De asemenea, tot potrivit comunicatului MS, producatorii au informat ca aparitia unor discontinuitati in procesul de fabricatie a imunoglobulinei este cauzata in special de lipsa materiei prime.

„Autoritatile romane vor lua in calcul intentia de a stabili, impreuna cu reprezentantii producatorilor de derivate din plasma, procedurile si conditiile in care se poate colecta plasma de la donatori romani pentru a fi folosita ca materie prima de catre companiile producatoare de imunoglobulina. Prin asigurarea materiei prime, Romania poate reduce considerabil costurile de achizitie a acestor produse si ar asigura continuitatea produselor pe piata”, precizeaza MS.

In urma declansarii Mecanismului de Protectie Civila pentru achizitia imunoglobulinei pentru imunodeficiente primare din statele membre UE si NATO, aproximativ 70 de state au raspuns aplelului Romaniei.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

 
Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2018 Edumedical
 

Primeste pe mail recomandari medicale, informatii de ultima ora, stiri si articole.

 

Aboneaza-te!