Prevalenta in cazurile de cancer la san a crescut enorm in Romania

cancer la sanMedicii oncologi ne dau din nou statistici ingrijoratoare. In ultimii trei ani, prevalenta cancerului la san a crescut enorm. Asa se face ca acum, aceasta cumplita boala, se afla in Romania pe primul loc al incidenței și mortalității.

„În România, cancerul de sân se află pe primul loc din punct de vedere al incidenței, dar și pe primul loc din punct de vedere al mortalității și atunci că sigur mai avem mult de luptat și de tras semnale de alarmă vizavi de percepția bolii, de frica de boală, de conștientizarea în rândul populației apropo de această boală și de importanța prevenției în cancerul de sân. Pentru România, incidența cancerului de sân aș spune că este mare pentru că ajungem la 25 la suta de mii de paciente, ceea ce este un număr mare, iar mortalitatea 16,7 și asta este o mortalitate foarte mare, iar prevalența la rândul ei este de 33,388 la suta de mii de paciente, deci o prevalență mare. Date mari care se apropie sau sunt puțin mai mari decât cele din Europa Centrală și de Est și care sunt puțin mai mici față de toată Europa, dar nu aș spune că sunt mai mici vizavi de mortalitate”, a afirmat conf. dr. Dana Lucia Stănculeanu, medic oncolog, citata de Agepres.

Pacientele ajung tarziu la medic de teama diagnosticului

Datele arata ca prevalența și incidența maximă a bolii se inregistreaza la pacientele cu varste intre 50 și 65 de ani.

„Importantă, alături de ghidurile de screening, este problema de cunoaștere în așa fel încât femeii să nu îi fie frică să meargă la doctor, să știe să își autopalpeze un sân și să nu îi fie frică de diagnostic, pentru că în practica mea cele mai multe eșecuri, datorită prezenței tardive la doctor, s-au datorat fricii de diagnostic, dacă este cancer. Poate să fie cancer, dar cancerul poate fi tratat dacă îl descoperim la început”, a spus conf. dr. Dana Lucia Stănculeanu, conform Agepres.

Si medical Dan Jiga spune ca  a spus că screeningul pentru grupele de vârstă 50-65 de ani este compensat 100%, se face pe bază de trimitere de la medicul de familie și pe adeverința de asigurat.

„Această tehnică poate fi adresată și pacienților între 40 și 50 de ani în mod gratuit și peste 65 de ani în mod gratuit atunci când există o indicație oncologică”, a precizat specialistul.

Prea putini specialisti: 500 de medici la 105.000 de bolnavi

Din cauza numărului mic de medici specializați în acest domeniu și al personalului medical aferent, procedurile de screening sunt mai degrabă „ocazionale”.

„În momentul de față suntem doar 360 de oncologi în România. Acești 360 de oncologi împreună cu 140 de hematologi, adică 500 de oameni sunt implicați în administrarea tratamentelor pentru 105.000 de pacienți în fiecare an. Fiecărui medic îi revine în România în medie 450 de proceduri terapeutice pe lună, enorm. Din punctul de vedere al oncologilor, abia avem timp să tratăm pacienții bolnavi”, a mai precizat Dr. Dan Jinga.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.