Pentru ce afectiuni este indicata oxigenoterapia? | Tipuri de oxigenoterapie

Anumite afectiuni pot scadea nivelul oxigenului circulant, iar aceasta va conduce la instalarea unor simptome precum senzatia de lipsa de aer (dispnee) sau respiratie ineficienta, oboseala ori starea de confuzie. In final, se pot produce modificari care deterioreaza structurile si functiile organismului.

Oxigenoterapia sau terapia cu oxigen poate contracara aceste neajunsuri, precizeaza medicii de la Spitalul Victor Babes Timisoara.

Ce este oxigenoterapia?

Oxigenoterapia sau terapia cu oxigen reprezinta o metoda de ameliorare a starilor de hipoxie (conditie patologica caracterizata prin aportul unei cantitati insuficiente de oxigen la nivelul tesuturilor din organism), frecvent utilizata in cadrul programelor de prim-ajutor in cazul stopului cardio-respirator sau in alte afectiuni severe, si care are rolul de a creste concentratia de oxigen in aerul inspirat.

“In termeni medicali, oxigenoterapia reprezinta administrarea de oxigen in concentratii mult mai mari decat cel prezent in aerul atmosferic (20,9%), avand drept scop corectarea deficitului de oxigen aparut la nivelul tesuturilor, definind starea patologica de hipoxie tisulara. In prezent, O2-terapia se afla pe lista de medicamente esentiale a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) fiind considerata eficienta si sigura. Studii actuale atesta ca oxigenul este cel mai frecvent tratament administrat in spitalele din tarile dezvoltate.
Valorile normale ale saturatiei de oxigen la individul tanar in repaus sunt de 95-98%, dar coboara si la 93% dupa 70 de ani. Se accepta ca nu se poate produce hipoxie tisulara cata vreme hemoglobina este saturata in oxigen de peste 90%.”, scrie As. univ. Adra Trusculescu – medic primar pneumolog, pe pagina de Facebook a Spitalului Victor Babes Timioara.

Pentru ce fel de afectiuni se recomanda oxigenoterapia?

Oxigenoterapia este disponibila pe baza de recomandare medicala de la furnizorul de servicii medicale; poate fi administrat in spital, pe durata internarii, sau se poate administra la domiciliu. Asadar, nevoia de oxigen administrat suplimentar poate fi pe termen scurt sau mai lung.

De asemenea, oxigenoterapia poate fi utilizata atat in cadrul tratamentului unor afectiuni acute severe (precum insuficienta respiratorie acuta, insuficienta cardiaca acuta, edemul pulmonar acut, infectii respiratorii acute, pneumonie, bronhopneumonie, infarct miocardic acut, insuficienta circulatorie acuta – soc cardiogen, soc hipovolemic sau soc toxico-septic; hemoragii, anemii severe), cat si in cadrul tratamentului unor afectiuni cronice (insuficienta respiratorie cronica, insuficienta cardiaca cronica, bronhopneumopatia cronica obstructiva, cancerul bronho-pulmonar, afectiuni sistemice cronice severe, caracterizate prin deprimarea respiratiei, emfizemul pulmonar, fibroza pulmonara, paralizie, cifoza, cifo-scolioza, pectus excavatus, etc.)

Tipuri de oxigenoterapie

In functie de conditii si perioada in care este necesara administrarea de oxigen, pot fi descrise mai multe forme de oxigenoterapie:

• Oxigenoterapia de lunga durata-OLD (administrata in cadrul tratamentului unor boli cronice) in gestionarea la domiciliu a bolilor cronice
• Oxigenoterapia administrata in cazul exacerbarilor bronhopneumopatiei cronice obstructive
• Oxigenoterapia de scurta durata (administrata in cadrul tratamentului unor afectiuni acute)
• Oxigenoterapia administrata in conditii de ambulator
• Oxigenoterapia administrata in conditii speciale (in cadrul ingrijirilor paliative, pentru reabilitare pulmonara, calatorii, etc.)

Oxigenoterapia este o unealta medicala extrem de utila, deoarece permite corectarea precoce a deficitului de oxigen in organism, determinand ameliorarea bolii de fond.

“Oxigenoterapia determina corectarea hipoxemiei, cresterea tolerantei si a rezistentei la efortul fizic in cazul afectiunilor respiratorii severe, imbunatatirea modului de functionare a ventriculilor drept si stang, imbunatatirea functiei cerebrale, ameliorarea dispneei si corectarea hipertensiunii pulmonare”, mai precizeaza As. univ. Adra Trusculescu, medic primar pneumolog.

Etichete: oxigenoterapia, terapia cu oxigen, afectiuni oxigenoterapie, spital victor babes timisoara

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2022 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.