Masuri pentru asistentii persoanelor cu handicap

Intr-o petitie adresata ministrului Muncii si Justitiei Sociale, Marius Budai, si ministrului Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania propune initierea demersurilor pentru ca plata indemnizatiilor lunare pentru toate persoanele cu handicap grav sa fie facuta prin Agentiile Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala si respectiv a municipiului Bucuresti si asigurarea finantarii acesteia de la bugetul de stat, incepand cu data de 1 ianuarie 2020.

In petitie se subliniaza ca intarzierea acestei masuri va conduce la efecte dezastruoase pentru viata si autonomia persoanelor cu handicap din Romania.

„Autoritatile publice locale au obligatia de a angaja si salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, precum si de a asigura plata indemnizatiei lunare in cazul in care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta, conform prevederilor Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Tot Legea 448/2006, la art. 58, alin. (3) si (10), prevede, in mod discriminatoriu pentru persoanele cu handicap, ca adultul cu handicap vizual grav primeste pentru plata insotitorului o indemnizatie echivalenta cu salariul net al asistentului personal gradatia 0, stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. Sumele aferente drepturilor prevazute la alin. (1)-(5) si cheltuielilor de administrare se asigura din bugetul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, iar plata acestora se realizeaza de catre Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala prin agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala, respectiv a municipiului Bucuresti”, afirma CNDR in petitia mentionata.

Conform sursei citate, CNDR mai sustine ca Legea 448/2006 prevede surse de finantare diferite pentru acelasi tip de prestatie cuvenita persoanelor cu handicap grav, fapt care genereaza o abordare discriminatorie in privinta acordarii acestei indemnizatii persoanelor cu handicap grav fata de persoanele cu handicap vizual grav, in sensul ca sustinerea finantarii indemnizatiilor lunare acordate persoanelor cu handicap grav (cu exceptia persoanelor cu handicap vizual grav) a fost plasata in sarcina autoritatilor locale fara alocari bugetare suficiente, in timp ce finantarea indemnizatiilor cuvenite persoanelor cu handicap vizual grav este sustinuta direct de la bugetul de stat.

Avand in vedere aceste aspect, reprezentantii CNDR propune initierea demersurilor necesare pentru ca plata indemnizatiilor lunare pentru toate persoanele cu handicap grav sa fie facuta prin Agentiile Judetene pentru plati si inspectie sociala si respectiv a municipiului Bucuresti si asigurarea finantarii acesteia de la bugetul de stat, incepand cu data de 1 ianuarie 2020.

Etichete: persoanele cu handicap, asistenti persoane cu handicap, dizabilitati, indemnizatie handicap

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.