Legea pentru combaterea ambroziei a fost votata in Camera Deputatilor


Deputatii au dat marti unda verde, cu 264 de voturi si o abtinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerata ca fiind planta cea mai alergena din Romania.

Deputat Florica Chereches, initiatorul proiectului, a subliniat ca o astfel de lege este necesara in conditiile in care in toata Europa exista reglementari cu pedepse foarte mari pentru cei care nu-si curata terenurile de ambrozie, care produce alergii severe.

Potrivit parlamentarului liberal, proiectul are pe de o parte o componenta de preventie, de informare, si pe de alta parte prevede ca proprietarii sau detinatorii de terenuri sa desfasoare periodic lucrari de intretinere a terenurilor, sa distruga buruiana impiedicand raspandirea acesteia.

„Ambrozia este cea mai puternica planta alergena din Romania. Este o buruiana invaziva care creste pe marginea drumurilor, in spatiile verzi – deci acolo unde sunt terenuri neingrijite – si care are o perioada de inflorire in august si septembrie. (…) Aceasta planta produce niste alergii atat de severe, incat chiar unele persoane, atunci cand este perioada de maxima inflorire, sunt scoase complet din munca, isi pierd capacitatea de munca. (…) O singura planta de ambrozie matura poate sa elibereze pana la 8 miliarde de grauncioare de polen si produce 30.000 de seminte care isi pastreaza puterea germinativa timp de 40 de ani”, a argumentat deputata potrivit Agerpres.

Conform proiectului, in scopul distrugerii ambroziei si prevenirii raspandirii acesteia, proprietarii sau detinatorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, cailor ferate, cursurilor de apa, lacurilor, sistemelor de irigatii si ai bazinelor piscicole vor desfasura periodic, in perioada cuprinsa intre rasarirea acestei plante si aparitia primelor inflorescente, respectiv cel tarziu pana la data de 30 iunie a fiecarui an, lucrari de intretinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau ale lucrari si metode specifice. Aceste masuri se mentin pana la sfarsitul perioadei de vegetatie a ambroziei.

De asemenea, beneficiarii lucrarilor de constructii au obligatia ca pe terenurile afectate de lucrari, sa ia masurile necesare pentru evitarea instalarii sau raspandirii ambroziei. Lucrarile de intretinere a terenurilor in vederea combaterii plantei mentionate in ariile naturale protejate prin lege se face potrivit Planului de management pentru acestea.

Cei care nu-si indeplinesc aceasta obligatie vor primi un avertisment scris si, daca nu se conformeaza, vor fi amendati cu amenzi cuprinse intre 750 si 5.000 de lei – persoanele fizice, si 5.000- 20.000 de lei pentru persoanele juridice. O comisie mixta va verifica si va constata nerespectarea acestor dispozitii legale, mai scrie sursa mentionata.

Va reamintim ca ambrozia este considerata cea mai alergena planta. Alergia la ambrozie (planta ambrozie) este extrem de des intalnita in Romania. Polenul plantei duce la aparitia bronsitei, a conjunctivitei dar provoaca si inflamatii serioase. In lipsa tratamentului, alergia la ambrozie provoaca complicatii grave, unele incompatibile cu viata, deoarece provoaca sufocare. Important este ca in Romania, a fost votat proiectul de lege cu privire la combaterea ambroziei.

Etichete: combaterea ambroziei, ambrozia planta, alergie ambrozie, combaterea ambroziei

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.