Echipa de la Sectia Hematologie IV- Transplant Medular din Institutul Clinic Fundeni aniverseaza 2000 de proceduri, iar cu aceasta ocazie lanseaza si o invitatie adresata pacientilor care au trecut printr-un transplant de celule stem. Acestia isi pot spune povestea si pot reda speranta altor pacienti aflati pe acelasi drum:
Dragi pacienti, ne pregatim sa organizam in luna Septembrie un eveniment prin care sa marcam efectuarea a 2000 de proceduri de Transplant Medular in IC Fundeni.
Cu aceasta ocazie ne-am propus sa organizam o expozitie cu fotografii efectuate de-a lungul timpului legate de procedura de Transplant Medular. Ne-ar face deosebita placere, daca sunteti de acord, sa ne trimiteti fotografiile pe care le considerati sugestive si care ar putea reprezenta atat un moment din istoria Transplantului Medular din IC Fundeni si mai ales un sprijin pentru pacientii care vor urma. Fotografiile vor fi expuse in holul principal, cladirea B, IC Fundeni in timpul evenimentului.
Va rugam sa trimiteti fotografiile (din momentul transplantului, din viata actuala/ fotografiile pe care le considerati sugestive) pe adresa de e-mail a Transplantului Medular (transplant.medular@icfundeni.ro) pana la data de 1 Septembrie 2023, mentionand numele si data efectuarii lor. Trimiterea fotografiilor este echivalenta cu consimtamantul dumneavoastra pentru participarea la expozitie.
Cel mai valoros mod de a ajuta pacientii care trec prin procedura de Transplant Medular este sa le aratam ca se poate, nu sunt singuri in aceasta situatie si ca exista vindecare si viata dupa o astfel de boala.
Va multumim, va asteptam sa fiti cu noi, atat la eveniment, cat si in fotografii.
Cu consideratie, echipa Transplant Medular
Etichete: transplant celule stem, hematologie, institutul clinic fundeni