Greutatea in exces, asociata cu mai multe tipuri de cancer

Circa 630.000 de cazuri de cancer, reprezentand aproximativ 40% din toate cazurile de cancer depistate in 2014 in Statele Unite, au fost asociate cu greutatea in exces, au anuntat marti autoritatile sanitare americane, acestea reiterand avantajele preventiei, informeaza AFP.

Intr-o tara in care 71% dintre adulti sunt supraponderali sau obezi, aceasta concluzie publicata de Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC) din SUA reprezinta un ”motiv de ingrijorare”, dupa cum a comentat intr-un comunicat Brenda Fitzgerald, director al acestui organism, scrie si Agerpres.

”Majoritatea adultilor americani depaseste greutatea recomandata — supraponderalitatea sau obezitatea expunand persoanele la un risc ridicat de dezvoltare a unei serii de tipuri de cancer’, a remarcat aceasta.
”Prin revenirea la o greutate sanatoasa, si mentinerea acesteia, putem cu totii juca un rol in preventia cancerului”, a subliniat Fitzgerald. Conform surselor mentionate.

Greutatea in exces creste probabilitatea de aparitie a treisprezece tipuri de cancer, printre care se numara cel esofagian, tiroidian, de vezica biliara, de stomac, de san dupa menopauza, de ficat, de pancreas, de rinichi, ovarian, de uter, de colon si de rect.

Diagnosticele de tumori asociate cu excesul de greutate sunt in continua crestere in Statele Unite, in timp ce numarul total al cazurilor noi de cancer este in scadere din anii ’90.

Tumorile colorectale sunt singurul tip de cancer asociat excesului de greutate care a inregistrat o scadere intre 2005 si 2014 (-23%), in mare parte ca rezultat al imbunatatirii metodelor de depistare, potrivit raportului CDC care mentioneaza ca toate celelalte tipuri de cancere din aceasta categorie au crescut cu 7% in aceeasi perioada.

Aproximativ doua treimi din cele 630.000 de tipuri de cancer asociate problemelor de greutate detectate in 2014 au aparut la persoane avand varsta cuprinsa intre 50 si 74 de ani, mai scrie Agerpres.

Femeile sunt cele mai afectate — 55% dintre cazurile de cancer diagnosticate la acestea au fost asociate excesului de greutate, comparativ cu 24% la barbati.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.