DSP Dolj: Campanie de informare si constientizare a populatiei despre depresie

Directia de Sanatate Publica a Judetului Dolj organizeaza in perioada 7-17 aprilie o campanie de informare si constientizare a populatiei referitoare la depresie. In anul 2016 la nivelul judetului au fost inregistrate 2.209 de cazuri, insa datele statistice sunt relative, avand in vedere faptul ca o multitudine de cazuri raman nediagnosticate din diferite motive.

Potrivit DSP Dolj, depresia constituie o provocare redutabila la adresa sistemelor de sanatate din Europa, iar costurile personale, sociale si economice ale acestei maladii, precum si faptul ca peste 50% dintre persoanele afectate nu beneficiaza de tratament, desi acesta este ieftin si disponibil, fac din depresie o problema de sanatate publica majora, cu atat mai mult cu cat afectiunea este un puternic factor de risc pentru suicid, iar femeile prezinta un risc de doua ori mai mare de a traversa un episod depresiv, comparativ cu barbatii.

„OMS estimeaza ca la nivel mondial exista mai mult de 300 de milioane de persoane afectate (reprezentand 4,4% din populatia globului). Pe continentul european, peste 40 de milioane de persoane sufera de tulburari depresive, iar in Romania prevalenta este estimata la 5% din populatia generala (931.000 de cazuri). La nivelul judetului Dolj in anul 2016 au fost inregistrate si tratate un numar de 2209 cazuri cu depresie, din care 1371 femei. Datele statistice sunt relative avand in vedere faptul ca o multitudine de cazuri raman nediagnosticate, fie din cauza lipsei unor cunostinte cu privire la simptomatologia de debut a bolii, fie din cauza neprezentarii la medic din considerente subiective, diagnosticul unei boli psihice constituind, in mod empiric, un stigmat”, afirma DSP Dolj intr-un comunicat de presa preluat de Agerpres.

In comunicatul DSP Dolj mai scrie ca una dintre prioritatile actuale in lupta impotriva depresiei este ca factorii responsabili sa se asigure ca populatia, politicienii si furnizorii de servicii medicale inteleg pe deplin atat dramatismul acestei patologii, cat si beneficiile depistarii in timp util a tulburarilor depressive..
Ziua Mondiala a Sanatatii din acest an, marcata pe data de 7 aprilie este dedicata depresiei.

In actiunea de informare asupra depresiei vor fi implicate autoritatile publice locale care au in subordine cabinetele scolare, asistentii comunitari, mediatorii sanitari, cabinetele de medicina de familie, Societatea Studentilor Medicinisti din Craiova, Organizatia Studentilor Farmacisti Craiova, Crucea Rosie Dolj si Asociatia Europrotector.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.