Despre cancerul colorectal, a doua cauza de mortalitate prin cancer in lume

poza dureri de burta femeiCancerul colorectal este a treia cauza de cancer, dupa cel de prostata si de san, si a doua cauza de mortalitate prin cancer in lume, spune dr. Mihaita Patrasescu, medic specialist gastroenterologie la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

Potrivit acestuia, aproximativ 20% din cazurile de CRC au o componenta ereditara, dar cele mai multe dintre acestea sunt sporadice, depinzand de factori de risc ce ar putea fi evitati.

”Cancerul colorectal este o problema de sanatate frecventa. Aproximativ 20% din cazuri au o componenta ereditara, dar cele mai multe cazuri sunt sporadice. Factorii de risc cei mai importanti sunt: obezitatea, sedentarismul, dieta bogata in carne rosie inalt procesata termic (prajita in ulei), dieta bogata in grasimi animale, dieta saraca in legume si fructe. De asemenea, factori de risc pentru aparitia CRC sunt si diabetul zaharat, varsta peste 50 ani sau existenta in familie a rudelor de gradul I cu CRC”, a explicat medicul, conform Agerpres.

Specialistul mai atrage atentia ca simptomele pot fi nespecifice, precizand ca printre acestea se afla balonarile, crampele abdominale, scaderea ponderala sau constipatia recent instalata.

”Semnul de alarma cel mai important este rectoragia (sange in scaun). Rectoragiile pot sa nu fie evidente, astfel incat pot duce la aparitia unei anemii cu deficit de fier exprimata clinic prin paloare. Testul de suspiciune diagnostica este testul hemoragiilor oculte in scaun; un test pozitiv impune continuarea investigatiilor cu examenul colonoscopic; un test negativ nu exclude diagnosticul de CRC. Colonoscopia trebuie efectuata la recomandarea medicului gastroenterolog in cazul suspiciunii clinice de CRC, anemie cu pierdere de fier, varsta peste 50 ani, rude de gradul I cu CRC, pacienti cu diabet zaharat tip 2”, a declarat dr. Mihaita Patrasescu, conform Agerpres

De asemenea,  de precizat este ca markerii tumorali nu sunt suficient de sensibili sau specifici pentru a putea fi recomandati ca test diagnostic, o astfel de analiza fiind antigenul carcinoembrionar — ACE.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.