Cum se obtine certificatul digital Covid in mai putin de 10 pasi

Portalul web de pe care cetatenii romani sau straini isi pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregatit pentru lansarea din 1 iulie 2021. Specialistii care au dezvoltat intregul sistem informatic, au facut ultimele optimizari, in conformitate cu prevederile OUG adoptata de Guvernul Romaniei, anunta STS.

Cei care vor dori un certificat pentru a calatori in siguranta pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispozitie, incepand de joi,1 iuie 2021, platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Interfata aplicatiei este intuitiva, iar in mai putin de 10 pasi, poate fi obtinut certificatul:

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.
2. Daca e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care dupa accesare va directiona utilizatorul in pagina principala a platformei.
3. Se acceseaza butonul verde „Certificat nou”.
4. Se alege tipul actului de identitate in baza caruia solicitantul a fost inregistrat la testare sau vaccinare.
5. Cetatenii romani si cei cu CNP emis de autoritatile romane acceseaza butonul „CNP”, urmat de categoria de varsta. In campurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria si numarul actului de identitate, initiala numelui, initiala prenumelui si tipul certificatului dorit. Cetatenii straini selecteaza optiunea „Pasaport/Act de identitate” si completeaza campurile care cuprind: „Tara care a emis pasaportul”, numarul „pasaportului sau al cartii de identitate”, initialele numelui si prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
6. In functie de categorie, se completeaza:
– Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judetul in care a fost vaccinat si se introduce numarul corespondent lunii in care a avut loc vaccinarea.
– Pentru generarea certificatului de recuperare dupa COVID, se alege judetul in care s-a realizat testarea si luna in care persoana a fost confirmata pozitiv.
– Pentru generarea certificatului de testare, se alege judetul in care s-a realizat testarea si luna in care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
7. Se apasa butonul „Salveaza”, iar aplicatia inregistreaza cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
8. Ulterior, in sectiunea „Lista certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Cateva precizari importante:

1. Certificatul este gratuit.
2. In cazul minorilor sub varsta de 14 ani, este necesar acordul parintilor.
3. Timpul de generare a certificatului poate fi de la cateva secunde, pana la o ora, in functie de numarul de solicitari.
4. In momentul generarii certificatului, persoana care l-a solicitat este notificata prin e-mail.
5. La intrarea in statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizeaza prin scanarea codului QR. Utilizatorul il poate accesa si vizualiza atat din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cat si prin descarcarea efectiva, in format *pdf, a documentului, care se poate tipari.

Pentru suport in emiterea certificatelor sau obtinerea altor informatii privind utilizarea lor, a fost operationalizat un Call Center la numarul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obtinut in format letric prin intermediul primariei in raza careia isi are domiciliul persoana, directiei de sanatate publica sau serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor.

In situatiile in care apar inadvertente intre informatiile completate de o persoana si cele inregistrate in bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corectii de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizata cu cel putin 5 zile lucratoare inainte de momentul utilizarii, iar pentru cele de testare cu cel putin 12 sau 48 de ore, in functie de tipul de test efectuat – rapid sau PCR.

Info suplimentar

Reamintim ca certificatul nu este un document obligatoriu, insa cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat dupa aceasta afectiune sau detin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situatia lor epidemiologica.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic National de Vaccinari pentru persoanele care s-au vaccinat si din Aplicatia Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate si au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat dupa COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va contine o semnatura digitala, astfel incat, la citirea acestuia, sa poata fi verificata autenticitatea, integritatea si validitatea documentului. Semnatura digitala este pusa la dispozitie de STS, astfel incat cetatenii nu au nevoie de o semnatura digitala proprie.

Pentru verificarea, la intrarea in tara, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit catre Politia de Frontiera echipamentele necesare: 271 de scannere mobile si 271 de telefoane mobile smart, care au instalata aplicatia „CoronaScan”. La intrarea in orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atat in format digital, pe un dispozitiv mobil, cat si tiparit pe hartie.

Au fost implementate masuri de securitate cibernetica la nivelul sistemelor informatice.

Etichete: certificat digital covid, certificat verde covid, cum se obtine certificatul verde covid

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2021 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale, informatii de ultima ora, stiri si articole.

 

Aboneaza-te!