Bucurestenii sunt invitati sa doneze sange pentru pacientii din spitale


La Bucuresti, persoanele care doresc sa doneze sange pentru pacientii din spitale, o pot face in perioada 11 – 13 mai, la intrarea principala din Sun Plaza – Esplanada Sud intre orele 9:00 si 13:00.

Potrivit unui comunicat de presa, recoltarea de sange, care are loc in cadrul campaniei „Daruieste timp, doneaza sange”, va fi realizata de personal specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti in conditii de siguranta.
Astfel, bucurestenii care doresc sa doneze sange sunt asteptate cu cartea de identitate si cu micul dejun consumat.

Conditii de donare

Medicii ii sfatuiesc pe donatorii sa nu fumeze inainte si dupa donare timp de aproximativ ora.
De asemenea, potentialii donatori trebuie sa aiba intre 18 si 60 de ani, greutatea cuprinsa intre 50 si 100 kg (femeile), 60 si 110 kg (barbatii), sa nu fi suferit interventii chirurgicale sau stomatologice in ultimele trei luni.
La momentul donarii, femeile sa fie insarcinate, in perioada de lauzie sau in cea menstruala (trebuie sa treaca minim 5 zile de la ultima zi a menstruatiei), sa nu fi consumat grasimi sau bauturi alcoolice cu cel putin 48 de ore inaintea donarii, sa nu fi suferit de hepatita – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloza, ulcer, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii.

Important de precizat, potrivit initiatorilor, este ca donarea de sange este benevola, adica fara bonuri de masa si adeverinte, insa un singur donator, prin cei 450 ml de sange recoltati, poate ajuta la salvarea a pana la trei vieti omenesti.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.