Apel pentru donarea de sange in Bucuresti

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti, Doina Gosa, a facut un apel luni la locuitorii Capitalei sa doneze sange, pentru ca, din cauza caniculei, numarul donatorilor a fost mai mic, iar stocurile de sange au scazut.

„De regula, vara scade colecta si a venit si canicula pe capul nostru si ne-a scazut la jumatate (stocul de sange — n.r), iar in lege scrie ca si 30% daca scade stocul de sange trebuie sa declansezi codul de urgenta (…). Codul de urgenta l-am declansat, toata lumea sta la serviciu sa facem campanie sa aducem oameni sa doneze. (…) Am inteles ca s-ar implica si Primaria Capitalei in promovarea donarii de sange, urmeaza sa avem o intalnire in cursul zilei de maine cu reprezentantii Primariei. (…) De exemplu, saptamana trecuta am avut zile cand s-au recoltat 130 de pungi intr-o zi, ceea ce este foarte putin. Abia asiguram urgentele si nu vreau sa astept sa nu mai putem asigura urgentele pentru ca vad ca se prelungeste canicula”, a declarat Doina Gosa pentru Agerpres.

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti a subliniat ca donatorii trebuie sa fie sanatosi.

„Facem un apel la oameni sa vina sa doneze si ceea ce este important este faptul ca trebuie sa vina la donare oamenii care sunt perfect sanatosi, care nu iau medicamente. Daca iau medicamente, sigur ca nu sunt sanatosi. Daca au boli cronice, iarasi nu pot sa fie donatori, pentru ca o boala este incompatibila cu statutul de donator. Avem nemultumiri din partea donatorilor ca ei vin, stau la rand si, in final, sunt respinsi de la donare. Dar selectia e foarte importanta pentru noi si de asta sunt respinsi. Au diverse afectiuni si e normal ca medicul ii respinge. Criteriile de eligibilitate ale donatorilor de sange sunt stipulate prin lege”, a spus Doina Gosa conform sursei mentionate.

Cei care doneaza sange trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 batai/minut, tensiune arteriala sistolica intre 100 si 180 mmHg, sa nu fi suferit in ultimele sase luni o interventie chirurgicala, femeile sa nu fie insarcinate, in perioada de lauzie, in perioada menstruala. De asemenea, donatorii trebuie sa nu fi consumat grasimi sau bauturi alcoolice cu cel putin 48 de ore inaintea donarii si sa nu fie sub tratament pentru diferite afectiuni cum ar fi: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.