Angajament pentru imunizare-Cum poate Europa sa elimine bolile care pot fi prevenite prin vaccinare?

whoIn perioada 20-25 aprilie, in tara noastra, sub sloganul ‘Prevenire. Protectie. Imunizare.’, se vor derula activitati de informare si implicare a publicului tinta si de abordare a provocarilor legate de vaccinare, precum si organizarea de puncte si sesiuni de vaccinare accesibile comunitatilor cu risc, identificate.

Saptamana Europeana a Vaccinarii este o initiativa regionala condusa si coordonata de Biroul Regional pentru Europa al OMS si implementata de Statele Membre ale Regiunii europene. Saptamana Europeana a Vaccinarii promoveaza ca mesaj cheie faptul ca vaccinarea fiecarui copil este esentiala pentru prevenirea bolilor si protejarea vietii.

Anul 2015 marcheaza a 10-a aniversare a Saptamanii Europene a Vaccinarii.

A 10-a editie a Saptamanii Europene a Vaccinarii ofera o oportunitate de a creste gradul de constientizare cu privire la progresele care au fost realizate de programele de imunizare, precum si necesitatea de a creste angajamentul pentru imunizare.

Tema campaniei din acest an este este: Angajament pentru imunizare — cum poate Europa sa elimine bolile care pot fi prevenite prin vaccinare ?

Scopul campaniei este: Cresterea acoperirii vaccinale prin vaccinarea unui numar cat mai mare de copii ramasi nevaccinati/ vaccinati incomplet (restantieri) cu vaccinuri rujeolic, rubeolic si oreion si poliomielitic, in principal.

Punerea in aplicare pe scara larga a programelor de imunizare in ultimii 30 de ani a condus la realizari remarcabile

Regiunea europeana a OMS a fost certificata ca fiind ‘fara poliomielita’ in anul 2002, iar in ultimele decenii numarul de cazuri de rujeola din regiune a fost redus cu mai mult de 90%.

Cu toate acestea, mai sunt multe de facut. Lacune in acoperirea vaccinala persista in toate tarile. In timp ce, succesul programelor de imunizare in controlul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare a condus la faptul ca multi parinti si profesionisti din domeniul sanatatii sa nu se mai teama de aceste boli, increderea publicului in vaccinuri a fost afectata de diverse grupuri, site-uri web sau de catre presa, care, au pus sub semnul intrebarii necesitatea si siguranta vaccinarii.

De asemenea, in procesul de stabilire a prioritatilor pentru sanatate, angajamentul politic fata de imunizare a scazut. Este necesar ca sprijinul politic puternic pentru imunizare sa fie mentinut, altfel Europa risca reaparitia bolilor foarte contagioase care vor cauza imbolnaviri, dizabilitati si decese si, vor plasa o povara considerabila asupra sistemelor de sanatate.

“Epidemiile recente de rujeola si rubeola accentueaza responsabilitatea regionala pe care toti trebuie sa ne-o asumam, pentru a mentine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare. Vaccinarea salveaza milioane de vieti in fiecare an si, acest succes al sanatatii publice, trebuie sustinut”, sustin reprezentantii OMS.

Cu toate acestea, unul din cinci copii si multi adulti, nu sunt vaccinati corespunzator.

Lipsa cunostintelor privind vaccinarea este un motiv cheie pentru care multi adulti decid, in mod constient, sa nu se vaccineze sau sa nu-si vaccineze copiii.

Este imperativ necesar ca toate tarile din Europa sa furnizeze informatii clare, corecte si echilibrate despre riscurile bolilor si beneficiile vaccinurilor

In Romania, Campania de celebrare a Saptamanii Europene a Vaccinarii este coordonata de Ministerul Sanatatii prin Institutul National de Sanatate Publica.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.