558 de milioane lei, din fonduri europene, pentru achizitia de ambulante noi


Vicepremierul Paul Stanescu, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, a semnat sapte contracte de finantare cu o valoare totala de peste 558 milioane lei pentru achizitia de ambulante noi destinate regiunilor mai putin dezvoltate, informeaza MDRAP conform Agerpres.

Finantarea contractelor este asigurata din fonduri europene, prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 8 – ‘Dezvoltarea infrastructurii de sanatate si sociale’.

Valoarea totala a celor sapte contracte este de 558.903.141,45 lei. Prin proiectele mentionate vor fi achizitionate ambulante de tip A 2, ambulante de tip B 4 x 2, ambulante de tip B 4 x 4, ambulante de tip C pentru transportul nou-nascutilor in stare critica, ambulante specializate pentru pacientii cu risc biologic, ambulante pentru transport victime multiple, posturi medicale avansate, unitati de suport pentru accidente colective, ambulante pentru acces in zone foarte greu accesibile.

Proiectele au fost depuse la sfarsitul lunii august, iar ambulantele vor fi distribuite regiunilor mai putin dezvoltate: Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru.

„Echipamentele achizitionate vor permite evaluarea, primul-ajutor calificat, acordarea asistentei medicale si transportul pacientilor atat prin modernizarea infrastructurii existente a sistemului integrat de urgenta, cat si prin dezvoltarea de noi structuri in cadrul acestuia”, se mentioneaza in comunicatul MDRAP.

Beneficiarii eligibili sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), in calitate de lider de parteneriat, si inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta (ISU) din fiecare regiune, informeaza MDRAP.

Beneficiarii directi in urma achizitiei acestor echipamente sunt serviciile de ambulanta judetene (SAJ-urile), autoritatile administratiei publice locale (consiliile judetene si consiliile locale), institutiile publice cu atributii in domeniul cautarii-salvarii de persoane in zone montane, greu accesibile, alaturi de ISU si IGSU.

Noile echipamente vor permite cresterea capacitatii de raspuns in situatii de urgenta, inclusiv in cazul accidentelor cu victime multiple, si vor creste eficienta si calitatea serviciilor medicale de urgenta si a celor de prim-ajutor calificat.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.