103 milioane de euro pentru screeningul pentru bolilor oncologice

Reprezentantii Guvernului au anuntat lansarea unor programe de screening privind bolile oncologice si hepatita in valoare de 103 milioane de euro, bani europeni.

„Astazi, este o zi in care 103 milioane de euro, bani din fonduri europene, sunt lansati pentru a fi folositi intr-un program de screening. Beneficiari sunt peste un milion de persoane din diferite zone ale tarii. Astazi lansam programul de preventie privind trei tipuri de cancer – mamar, de col uterin si de colon, cat si pentru hepatitele B si C.”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, citata de Agerpres.

Victor Costache, ministrul Sanatatii, a precizat ca aceste programe fac parte dintr-un master-plan impotriva cancerului.

„Dupa cum ati vazut cu totii, saptamana trecuta, s-a publicat raportul Comisiei Europene care arata situatia dezastruoasa in care se gaseste sistemul sanitar din Romania, iar pentru cancer, o boala pe care ne focusam eforturile, am gasit o solutie prin acest master-plan. Practic, avem aceste programe de screening care sunt programe finantate prin bani europeni, pe care le vom incadra si le vom adapta la programele pe care le dezvoltam prin fondurile de la bugetul de stat, atat ale Ministerului Sanatatii, cat si ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate”, a explicat Costache conform sursei citate.

Potrivit demnitarului, se vor suplimenta fondurile pentru programele de detectie rapida a cancerului prin imagistica de inalta performanta, astfel incat sa avem cat mai putini pacienti in stadiile 3 si 4.

Etichete: boli oncologice, analize depistare cancer, screening boli oncologice, analize gratuite, diagnostic imagistic

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.