Cercetatorii au descoperit un hormon cardiac relevant in pronosticul medical al pacientului



O echipa de cercetatori din Noua Zeelanda a identificat unui hormon cardiac ce poate contribui la prevederea cu acuratete a posibilitatii de reinternare in spital sau chiar a decesului dupa producerea unui atac de cord.

Cercetarea efectuata la Institutul pentru Studiul Inimii din cadrul Universitatii Otago din Christchurch a studiat peptidele natriuretice tip C (CNP) in cazul a 2.129 de persoane internate in spital cu simptome de atac de cord, informeaza Xinhua

Dupa externarea subiectilor, functiile cardiace si statusul hormonal al acestora au fost monitorizate timp de patru ani, in medie, noteaza profesor Eric Espiner intr-un comunicat.

”In timp ce ANP si BNP indica leziunile inimii, CNP vizeaza cu precadere leziunile produse asupra vaselor sanguine, cauzate, spre exemplu, de hipertensiune si/sau de colesterol”, adauga Espiner. ”In cazul pacientilor cu angina instabila, nivelul CNP prevede ratele de reinternare si de mortalitate, iar hormonii cardiaci (ANP si BNP) prevad complicatiile dupa un atac de cord”, precizeaza acesta, citat si de Agerpres.

De asemenea, cercetatorii sunt de parere ca testul CNP ar putea prevedea boala vasculara degenerativa inainte de producerea evenimentului cardiac propriu-zis.

”Boala degenerativa vasculara reprezinta numitorul comun pentru un numar mare de probleme cardiace cu care se confrunta occidentalii — accident vascular cerebral, infarct, insuficienta renala — si reprezinta o complicatie obisnuita in diabet”, mai noteaza Espiner adaugand ca este un ”marker vascular important pentru prevederea potentialelor probleme cardiace ce vor urma”.

Oamenii de stiinta vor continua sa studieze potentialul testului CNP in vederea utilizarii acestuia in practica medicala, in cadrul spitalelor din lumea intreaga.

 

 
Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical
INSCRIE-TE LA NEWSLETTER
 
 
 
Campanie sustinuta de: