Salvati Copiii lanseaza „Caravana Primelor 1000 de zile”

Caravana Primelor 1000 de zile BucurestiSalvati Copiii Romania lanseaza toamna aceasta „Caravana Primelor 1000 de zile”, ce va ajunge in 10 orase din Romania. Caravana face parte din programul de constientizare a importantei alaptarii pentru mama si copil si consta intr-o serie de 10 evenimente educationale dedicate proaspetilor si viitorilor parinti.

Nutritia in primele 1000 de zile reprezinta cheia sanatatii pentru intreaga viata. Alaptarea este extrem de importanta si de benefica: laptele matern este hrana ideala pentru nou-nascuti in primele sase luni de viata, fara a fi necesar sa primeasca nimic altceva, precum apa, ceai sau alte alimente. In plus, acesta ajuta la o buna dezvoltare a relatiei dintre mama si copil. Tocmai de aceea, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea exclusiva la san in primele 6 luni si continuarea alaptarii pana la varsta de doi ani.

Din pacate, in tara noastra, doar 12,6% dintre mame isi alapteaza exclusiv bebelusii in prima jumatate de an de viata. Durata medie a alaptarii exclusive este de doar doua luni si jumatate (studiul IOMC 2011). Conform aceluiasi studiu, doar 33% dintre mame au declarat ca au fost instruite privind alaptarea exclusiva.

Specialisti din Romania, doctori pediatri, consultanti perinatali si psihologi renumiti, vor aborda in cadrul „Caravanei Primelor 1000 de zile” subiectul alaptarii din toate perspectivele. Printre temele ce vor fi discutate se numara importanta nutritiei pentru mama si copil, beneficiile alaptarii pentru mama si copil sau drepturile mamei care alapteaza. Participarea la conferintele din cadrul caravanei este gratuita.

Lansarea a debutat in Bucuresti cu participarea doctorului Petronela Stoian, medic neonatolog si reprezentant al Ministerului Sanatatii si a Dr. Sandra Alexiu, vicepresedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei si medic primar de medicina familiei.

„Situatia ingrijoratoare a sanatatii mamei si a bebelusului reprezinta principalele motive pentru care am decis sa sprijinim programul educational Caravana Primelor 1000 de zile. Este foarte important ca parintii sa stie ca deciziile pe care le iau in aceasta perioada pentru copii lor pot influenta sanatatea acestora pentru tot restul vietii. In plus, ne dorim ca prin seminariile si orele de consiliere pe care le organizam sa ajutam cat mai multe mamici sa aiba acces la informatii medicale sau sfaturi de la specialisti in educatia perinatala”,  a declarat Dr. Sandra Alexiu, ambasadorul programului, potrivit unui comunicat de presa a Asociatiei Salvati Copii.

Caravana Primelor 1000 de zile va ajunge in urmatoarele orase din Romania: Timisoara (27 septembrie), Arad (28 septembrie), Brasov (4 octombrie), Targu Mures (5 octombrie), Sibiu (6 octombrie), Constanta (11 octombrie), Cluj (13 octombrie), Iasi (18 octombrie) si Craiova (20 octombrie).

„Ne dorim ca toti parintii din Romania sa afle ca primele 1000 de zile din viata copiilor pot influenta sanatatea acestora pentru tot restul vietii si ca alaptarea este extrem de importanta. Prin intermediul caravanei, speram sa crestem rata alaptarii exclusive in Romania, oferind suport psihologic adecvat, informatii medicale si sfaturi de la specialisti”, a precizat si Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.

Romania este in continuare clasificata de Organizatia Mondiala a Sanatatii drept tara cu risc inalt in ceea ce priveste indicatorii de sanatate, conform datelor furnizate de raportul PERISTAT 2010. Acelasi studiu atrage atentia asupra mortalitatii infantile, tara noastra aflandu-se pe primul loc in Europa, cu valori duble fata de media europeana.

Prin proiectul Fiecare Copil Conteaza, organizatia Salvati Copiii a reusit pana in prezent sa doteze 58 de maternitati cu incubatoare, mese de resuscitare si aparate de ventilatie. In 2016, Salvati Copiii Romania isi propune dotarea a 29 de maternitati si sectii de nou-nascuti din intreaga tara.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.